Pentru detalii suplimentare sunati la
0746064747
Despre ingrasaminte


1. Introducere

Cea mai importantă măsură în vederea creşterii potenţialului productiv al pământului este administrarea de ingrasaminte. Aceasta constă în adăugarea de substanţe minerale, împuţinate în pământ din diferite cauze, şi sprijinirea, în acest fel, a necesităţilor de dezvoltare a plantelor, ceea ce conduce la creşterea productivităţii.
Stabilirea tipului de ingrasamant cel mai potrivit pentru plantele care urmează a fi cultivate, administrarea în timp şi cantitate optimă a ingrasamantului ales asigură o creştere a productivităţii, în general, cu 50%, iar la unele culturi chiar cu 80%.
Îmbogăţind substanţele hrănitoare ale pământului şi totodată, ameliorând caracteristicile fizice, chimice şi biologice ale acestuia, ingrasamintele asigură plantelor un mediu şi condiţii de dezvoltare incomparabil mai bune.

Pentru a creşte şi a se dezvolta normal, plantele au nevoie de carbon, hidrogen şi oxigen - pe care le iau din aer şi apă - plus 13 elemente minerale esenţiale numite substanţe hrănitoare sau fertilizatori, pe care în mod normal le iau din sol. După o folosinţă îndelungată şi continuă a solului, acesta sărăceşte în substanţe hrănitoare şi este necesară intervenţia omului prin aplicarea susţinută de ingrasaminte chimice specifice, funcţie de carenţele solului.
Prin urmare, ingrasamintele înlocuiesc nutrienţii pe care plantele îi absorb din sol.
Fără utilizarea ingrasamintelor recoltele ar fi substanţial reduse.


2. Metode de aplicare a ingrasamintelor

Pentru a folosi cel mai eficient ingrasamintele, modul şi perioada de administrare a acestora prezintă o importanţă deosebită.
Stabilirea modului corect de administrare a ingrasamantului constituie factorul care determină gradul de eficienţă al acestuia.
În principiu, trebuie urmărit ca substanţele nutritive să se afle cât mai mult în zona rădăcinilor active ale plantelor; trebuie să se aibă în vedere că adâncimea de pătrundere a rădăcinilor plantelor, ca şi raza până la care se răspândesc, diferă de la o specie la alta funcţie de soi, hibrid etc.


3. Perioada de administrare a ingrasamintelor chimice

Perioada administrării ingrasamintelor diferă în funcţie de condiţiile pedoclimatice, ca şi de tipul plantelor.
Solul, prin caracteristicile sale fizice, chimice şi biologice, influenţează în mare măsură perioada de administrare a ingrasamintelor.
Ceea ce este important este ca în perioada de încolţire a seminţei, alături de rădăcinile în ivire ale plantei, să existe în cantitate suficientă substanţele nutritive. Acesta este criteriul de bază în stabilirea perioadei optime de administrare a ingrasamintelor.
În caz contrar, eficienţa aşteptată prin administrare de ingrasaminte poate fi mult scăzută.
Din acest punct de vedere, nu este posibilă recomandarea unui calendar standard în ce priveşte administrarea ingrasamintelor.
Totuşi este posibilă stabilirea unor caracteristici generale cu privire la perioada administrării ingrasamantului de tip NPK, avându-se în vedere elementele sale nutritive de bază.
Datorită faptului că ingrasamintele azotoase sunt foarte active în sol şi putând fi uşor spălate de apele pluviale sau de cele de irigaţii sau evaporându-se sub formă de gaz. pot da naştere la pagube. Pentru a preîntâmpina aceste pierderi, pentru a păstra în sol substanţele nutritive în momentul în care este cel mai mult nevoie de ele, câteodată nu se administrează toată cantitatea de azot în perioada de însămânţări sau de creştere a plantelor, administrarea făcându-se în etape, în anumite perioade de creştere a plantelor.
La păioase, odată cu însămânţările se administrează ureea, care prin spălare are pierderi mici în sol.
Înainte de înfrăţirea seminţei, se va folosi ingrasamantul pe bază de azotat de amoniu şi calciu, nitrocalcar (CAN), iar dacă acesta nu poate fi achiziţionat se foloseşte ureea înainte de ploi.
În regiunile în care cultura grâului este preponderentă, în anii secetoşi, trebuie să se renunţe la a doua administrare de ingrasaminte azotoase.
În solurile unde s-au făcut straturi adânci, în anii cu precipitaţii normale, este obligatorie administrarea în cantităţi suficiente a ingrasamintelor azotoase. Dacă la plantaţiile cu pomi fructiferi se va observa lipsa de azot, toamna şi înainte de eflorescentă, se va administra prin pulverizare uree în concentraţie de 0,5-1,0%. De asemenea, se poate administra ingrasamant azotos în sol, prin stropire de jur împrejurul tulpinei pomului, după care se încorporează în sol cu ajutorul unei greble.
Totodată, în livezile cu pomi fructiferi, în situaţia în care este posibilă lucrarea solului dintre rânduri cu tractorul, ingrasamintele vor fi administrate un an în direcţia N-S între rânduri, iar în cel de-al doilea an în direcţia E-V între rânduri. În vii, din ingrasamintele azotoase, se va administra jumătate nitrocalcar în timpul lucrărilor din februarie - martie, iar jumătate sub formă de uree după prima sapă. La legume, ingrasamintele se administrează o dată sau de două ori, ţinându-se seama de perioada de vegetaţie. Administrarea se face jumătate la 15 zile după plantare, iar cealaltă jumătate după legarea rodului, ingrasamantul fiind administrat la circa 10-15 cm faţă de tulpina plantei şi amestecându-se cu solul.
După perioada de aplicare a ingrasamintelor se disting 3 metode principale, şi anume:
- fertilizare înainte de semănat / plantat, numită fertilizare de bază;
- fertilizare odată cu semănatul / plantatul;
- fertilizare în timpul vegetaţiei.

Fertilizarea înainte de semănat / plantat
Se îmbină cu sistemul de lucrare a solului; odată cu arătura adâncă, sub brazdă, se încorporează cea mai mare parte (de bază) din doza de ingrasaminte. O parte din ingrasaminte pot fi încorporate şi cu lucrările dinaintea semănatului; în acest caz se folosesc ingrasaminte uşor solubile, care să fie utilizate de plante la începutul pornirii în vegetaţie.

Fertilizarea odată cu semămatul sau plantatul
Pentru plantele care se seamănă în rânduri sau în cuiburi, ingrasamintele se aplică cu semănători speciale, care lasă pe acelaşi rând cu semănatul la cuib, atât seminţele, cât şi ingrasamintele. O astfel de ingrasare asigură nutriţia plantelor pe o perioadă de 20-30 de zile de la răsărire.

Fertilizarea în timpul vegetaţiei
Este cunoscută şi sub numele de ingrasare suplimentară şi are ca scop să completeze nevoile plantelor în elemente nutritive în anumite perioade critice ale nutriţiei acestora.


4. Modul de administrare a ingrasamintelor

Stabilirea modului corect de administrare a ingrasamantului constituie factorul care determină gradul de eficienţă al acestuia.
în administrarea ingrasamintelor sunt folosite, în principal, 5 metode:
- prin stropire;
- prin încorporare sub formă de bandă;
- verticală şi laterală;
- prin stropirea frunzelor;
- cu ape de irigaţie.

Administrare prin stropire
Prin această metodă ingrasamintele sunt stropite cu ajutorul unui agregat sau cu mâna, împrăştiate înainte de arătura solului sau imediat după însămânţări, sau pot fi administrate după ce plantele s-au dezvoltat puţin; după aceea, odată cu prelucrarea solului, ingrasamintele sunt încorporate.
Administrarea ingrasamintelor prin stropire se face în felul următor:
- la solurile productive - în perioada în care plantele încep să crească în jurul rădăcinilor;
- în perioada în care se administrează ingrasaminte în plus;
- în perioada de administrare a ingrasamintelor azotoase solubile în apă şi când sunt cultivate plante între rândurile cărora nu se fac însămânţări;
- această metodă conduce la economie de forţă de muncă şi de timp.

Administrarea sub formă de şir (bandă)
Prin această metodă ingrasamintele sunt administrate înainte de însămânţări, la adâncimea de 3-5 cm sub sămânţa/planta ce urmează a fi replantată sau în mici şănţuleţe făcute la distanţa de 5-8 cm lângă plantă, după care sunt acoperite cu pământ.
Această metodă se aplică:
- plantelor însămânţate în şiruri sau la cele la are distanţa dintre şiruri este foarte mare;
- la solurile la care capacitatea de fixare este mare, în perioada in care vor fi administrate ingrasaminte fosfatice sau cu potasiu.
Cercetările efectuate, atât în ţară, cât şi în străinătate, demonstrează că administrarea ingrasamintelor prin metoda şirurilor (bandă) este mai eficientă. Când ingrasamantul este administrat în sol prin această metodă, rădăcinile slab dezvoltate ale tinerei plante vor folosi mai eficient ingrasamantul aflat alături şi astfel, planta va creşte mai repede. Pe de altă parte, substanţele nutritive din ingrasamant (în special fosforul), vor continua să fie folositoare plantei timp mai îndelungat.

Administrarea ingrasamantului lateral sau vertical
La plantele răsărite, ingrasamantul va fi administrat de sus sau lateral.
Această metodă se foloseşte cu precădere la administrarea ingrasamintelor azotoase, în perioada de primăvară timpurie.
Administrarea verticală (de sus) se face prin stropire, iar cea laterală se face prin administrarea ingrasamantului între şirurile de plante.

Administrarea ingrasamantului prin pulverizare pe frunze
În general, când se observă lipsa microelementelor la pomii fructiferi şi la plantele de cultură, ingrasamantul dizolvat se administrează prin pulverizare. Substanţele din ingrasamant vor pătrunde prin cutele sau prin celulele frunzelor. Metoda se aplică în regiunile cu climă foarte rece sau foarte caldă, ingrasamintele tip NPK vor fi administrate foarte redus.
ingrasamintele fiind administrate sub formă de soluţie, se va avea grijă ca frunzele plantelor să nu fie ude.
Prin această metodă ingrasamintele pot fi administrate odată cu substanţele împotriva dăunătorilor, cu observaţia că ingrasamintele nu trebuie administrate odată cu antidăunători care conţin calciu şi sulfuri sau numai sulfuri. Dacă se constată lipsa azotului este posibilă stropirea frunzelor cel mult cu uree.

Administrarea ingrasamintelor cu apa de irigaţii
Prin această metodă ingrasamantul este administrat în amestec cu apa de irigaţii. Metoda se aplică cu precădere la culturile de sfeclă de zahăr, lucerna, trifoi etc. Trebuie acordată atenţie faptului ca apa de irigaţii să nu fie prea calcaroasă.


5. Factorii care influenţează folosirea economică a ingrasamintelor

Folosirea economică şi echilibrată a ingrasamintelor este influenţată de diferiţi factori, cum sunt: planta, clima şi solul.
Plantele asimilează din sol substanţe nutritive în cantităţi care variază în funcţie de perioadele de dezvoltare. Dacă, în aceleaşi condiţii, necesarul de substanţe nutritive variază de la plantă la plantă, asimilarea elementelor hrănitoare din ingrasaminte variază şi ea în funcţie de caracteristicile rădăcinilor plantei. Din acest motiv, cu cât ingrasamantul este administrat mai aproape de rădăcina plantei, cu atât plantele vor asimila mai bine substanţele care le sunt necesare.
Chiar dacă există şi alţi factori, căldura şi repartiţia pluvială influenţează în mare măsură procesul de asimilare de către plantă a substanţelor nutritive din ingrasamant.
Temperatura şi umiditatea solului, temperatura aerului şi, în mod special, condiţiile pluviale sunt factori importanţi în ceea ce priveşte eficienţa ingrasamintelor. Cunoaşterea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale solului are o importanţă covârşitoare în ceea ce priveşte folosirea economicoasă şi echilibrată a ingrasamintelor.


6. Condiţiile administrării eficiente a ingrasamintelor

O administrare eficientă şi benefică a ingrasamintelor este posibilă prin cunoaşterea tipului şi cantităţii de ingrasamant de care are nevoie planta, precum şi prin administrarea ingrasamantului în perioada cea mai potrivită şi prin metoda cea mai indicată.
Altfel spus, pentru obţinerea rezultatelor scontate prin administrare de ingasaminte chimice, este obligatoriu să se ţină cont de următoarele condiţii:
- administrarea unui ingrasamant adecvat;
- administrarea cantităţii de ingrasamant de care are nevoie planta;
- administrarea ingrasamantului la timpul potrivit;
- administrarea ingrasamantului prin metoda cea mai indicată situaţiei respective; în vederea îndeplinirii acestor condiţii este absolut necesară efectuarea analizei solului.